Cum gestionăm foamea de azot din primăvară

La ieșirea din iarnă, cerealele păioase au nevoie de puțin azot, dar prezent lângă rădăcinile fiecărei plante. Lipsa lui în aceste săptămâni, cunoscută și ca “Foamea de Azot”, reduce numărul de frați productivi și numărul de spiculețe din spic. De asemenea, forma în care planta primește azotul decide dacă își consolidează întâi rădăcina sau intră prea devreme în creștere vegetativă. 

Efectele foamei de azot

În primele săptămâni de vegetație se formează frații și se stabilește numărul de spiculețe din fiecare spic. Ambele procese depind de azotul disponibil în acest interval. 

Numărul final de frați depinde atât de câți se formează, cât și de câți supraviețuiesc până la înflorit, iar o aprovizionare bună cu azot reduce pierderea fraților. În paralel, în interiorul tulpinii se formează spicul. Numărul de spiculețe crește doar dacă azotul este disponibil chiar în faza în care acestea se formează, înainte de alungirea paiului. 

Foamea de azot din această fereastră înseamnă mai puțini frați productivi și spice cu mai puține spiculețe. Aceste pierderi nu se mai recuperează integral prin fertilizările ulterioare. 

La ieșirea din iarnă, rezerva de azot mineral din zona rădăcinilor este însă de regulă foarte mică. Apa din precipitații și din topirea zăpezii deplasează nitrații în profunzime, sub stratul explorat acum de rădăcini. În solul rece, mineralizarea materiei organice este lentă, așa că rezerva nu se reface. 

Necesarul plantei nu este încă mare, pentru că vârful de consum vine odată cu alungirea paiului. Acum nu cantitatea contează, ci ca azotul să fie prezent lângă rădăcinile fiecărei plante. 

De ce azot ureic la prima intervenție

Practica de a aplica azot ureic la prima trecere de primăvară, în locul îngrășămintelor care conțin azot nitric, este explicată de obicei prin pierderi. Nitratul este mobil și se levigă ușor. Alegerea are însă și o bază fiziologică. 

În sol, nitratul este forma de azot care ajunge cel mai ușor la rădăcini, pentru că circulă odată cu apa. La o doză mare de nitrat, planta poate absorbi mai mult azot decât poate folosi o creștere încă frânată de temperatură. 

Excedentul împinge planta spre creșterea părții aeriene. La grâu, un aport suplimentar de nitrat a redus proporția de substanță uscată din rădăcini. La reluarea vegetației, acest impuls vine înainte ca rădăcina să fie pregătită să-l susțină. 

Nitratul pe care planta nu îl folosește imediat se depozitează în frunze. Acolo preia o parte din rolul osmotic al zaharurilor, așa că planta își menține presiunea osmotică cu mai puține zaharuri. Rezultatul: țesuturi mai bogate în apă și mai sărace în zaharuri. 

La grâul de toamnă, rezistența la îngheț scade pe măsură ce crește conținutul de apă din nodul de înfrățire. Zaharurile solubile sunt, la rândul lor, una dintre principalele protecții ale celulelor la îngheț. Planta devine astfel mai vulnerabilă exact când înghețurile târzii și nopțile reci sunt încă frecvente. 

Azotul ureic se comportă diferit. În sol, ureea trece în câteva zile în azot amoniacal, reținut de complexul coloidal și greu levigabil. Trecerea amoniului în nitrat este lentă cât timp solul este rece și se accelerează odată cu încălzirea lui, în același ritm cu creșterea plantei. 

Astfel, nitratul apare în sol treptat, în ritmul în care planta îl poate folosi, nu ca un impuls brusc

Limitările ureei granulate

Recomandarea clasică este aplicarea ureei pe mustul zăpezii. Ureea se deplasează liber cu apa din sol, iar apa din topirea zăpezii o duce spre rădăcini și o distribuie la cât mai multe plante. 

Fereastra este însă scurtă: ureea circulă cu apa doar până se transformă în amoniu, adică de la câteva ore la câteva zile. Metoda funcționează doar dacă apa vine la momentul potrivit și în cantitatea potrivită. 

Dacă apa este prea multă, o parte din uree este dusă sub zona rădăcinilor. Dacă apa este prea puțină, granula se dizolvă, dar soluția nu circulă. Ureea se transformă pe loc, iar amoniul format rămâne fixat temporar acolo unde a căzut granula. 

În acest caz, azotul nu ajunge în zona rădăcinilor și, mai ales, nu ajunge la plantele vecine. Unele plante primesc azot, altele nu, deși doza la hectar a fost corectă și apare concluzia eronată că azotul ureic este prea lent și plantele ar avea nevoie de un azot mai rapid.  

Azotul lichid: distribuție uniformă, dar contează forma azotului

Un azot lichid rezolvă problema distribuției. Aplicat cu mașina de erbicidat, ajunge uniform pe toată suprafața și la fiecare plantă. În sol se dispersează și la o umiditate la care granula doar s-ar dizolva. 

Nu orice azot lichid se potrivește însă acestei faze. În soluțiile lichide clasice, jumătate din azot este ureic, un sfert amoniacal și un sfert nitric. Partea nitrică rămâne levigabilă și dă plantei impulsul vegetativ prematur descris mai sus. 

Aceste formule își au locul de la alungirea paiului, când planta intră în creștere vegetativă accelerată și are nevoie rapid de cantități mari de azot. 

Soluția Timac Agro: Intervenția de precizie cu Azot

Pentru această fază, Timac Agro România propune Synertech N20 Pro, un îngrășământ lichid cu azotul 100% în formă ureică. Doza recomandată este de 100-150 l/ha. Forma lichidă rezolvă distribuția, iar forma ureică pune azotul la dispoziție în ritmul în care se încălzește solul, fără impulsul dat de nitrat. 

Formula este completată cu trei elemente care susțin pornirea în vegetație: 

  • Magneziu, componenta centrală a clorofilei, pentru intensificarea fotosintezei. Magneziul este necesar și pentru transportul zaharurilor din frunze spre rădăcini. 
  • Sulf, adesea deficitar în zona rădăcinilor la pornirea în vegetație, pentru că sulfatul se levigă ușor, ca și nitratul. Fără sulf suficient, azotul absorbit nu este valorificat complet. 
  • Zinc, necesar pentru sinteza auxinei, hormonul de creștere implicat și în formarea rădăcinilor, mai ales când avem alternanțe de temperatură. 

Pentru a păstra echilibrul acestei fenofaze, produsul conține și un biostimulator radicular. Rolul lui este să mențină prioritatea plantei pe dezvoltarea rădăcinii, chiar dacă primește azot. 

Locul în tehnologia de fertilizare

Synertech N20 Pro nu înlocuiește fertilizarea clasică cu uree sau azotat de amoniu. Este o doză de intervenție precisă, care acoperă necesarul de azot din primele săptămâni de vegetație. Rolul ei este să reducă riscul foamei de azot în perioada în care se setează producția. 

Produsul se folosește complementar cu fertilizarea clasică, iar dozele de îngrășământ clasic se pot reduce în funcție de aportul lui. 

Pentru faza următoare: Synertech N20 Green

De la alungirea paiului, planta intră în creștere vegetativă intensă, iar necesarul de azot crește rapid. Pentru această fază, Timac Agro România propune, pe același principiu, Synertech N20 Green, o formulă asemănătoare. 

Diferența este biostimularea. În locul biostimulatorului radicular, N20 Green conține un biostimulator metabolic, care îmbunătățește procesarea azotului în plantă. Scopul este ca perioada de creștere vegetativă, care construiește baza producției, să fie folosită la maximum, ajutaând la procesarea azotului în plantă. 

Momentul aplicării, doza și combinarea cu fertilizarea clasică depind de starea culturii la ieșirea din iarnă și de condițiile fiecărei ferme.

Pentru detalii, sfaturi de utilizare și optimizare, contactează specialiștii TIMAC AGRO

Ia legătura cu specialistul TIMAC AGRO din zona ta
http://Pentru%20detalii,%20sfaturi%20de%20utilizare%20și%20optimizare,%20contactează%20specialiștii%20TIMAC%20AGRO

CONTACTAȚI UN EXPERT TIMAC AGRO ROMÂNIA